Un grup de 13 companii și organizații din România a participat, în perioada 4–6 martie 2026, la KEY – The Energy Transition Expo, unul dintre cele mai importante târguri europene dedicate tranziției energetice. Evenimentul s-a desfășurat la Rimini Expo Centre, în Italia.
Participarea delegației românești a avut loc în cadrul unei misiuni economice organizate de Asociația ASIMCOV, în cadrul rețelei Enterprise Europe Network (EEN), în cooperare cu partenerii italieni Unioncamere Emilia-Romagna si PROMOS Italia.
Participarea a beneficiat de sprijinul Green Energy Cluster, din Sfântu Gheorghe, membru activ al rețelei ASIMCOV.
Acces la inovație și tehnologii pentru tranziția energetică

KEY – The Energy Transition Expo este unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate tehnologiilor și soluțiilor pentru tranziția către o economie sustenabilă. Târgul reunește companii, organizații și experți din domenii precum:
- Energia regenerabilă.
- Eficiența energetică.
- Stocarea energiei.
- Tehnologii pentru infrastructuri energetice inteligente.
- Soluții pentru comunități energetice.
În cadrul târgului au fost prezentate cele mai noi tehnologii și tendințe din domeniu. De asemenea, participanții au avut ocazia să găsească noi parteneri, companii și organizații din Italia și din alte țări.
Delegația românească a inclus atât IMM-uri active în sectorul energetic și tehnologic, cât și reprezentanți ai unor clustere, precum Green Energy Cluster, PROWOOD Cluster și Agrofood Cluster. Acestea susțin inovarea în sectoarele relevante pentru tranziția verde și promovează colaborarea între entitățile care activează în domeniu.

Pe parcursul celor trei zile de expoziție, companiile participante au avut ocazia să participe la întâlniri de afaceri (B2B) organizate prin platforma oficială a târgului, dar și la discuții directe cu expozanți și parteneri potențiali.
Business Model Thinking – instrument inovator de planificare strategică
Reprezentanta companiei RENERG SRL (Luminita Ioana Vlaicu) a participat la tururi tematice organizate în cadrul expoziției. Astfel, a avut ocazia să viziteze standurile unor companii relevante și să discute direct cu reprezentanții acestora.

Totodată, aceasta a luat parte la un workshop dedicat dezvoltării comunităților energetice în cadrul programului european LIFE. Au fost prezentate modele de implementare pe platforme industriale și instrumente inovatoare de planificare strategică, precum Business Model Thinking.
Astfel de evenimente oferă o oportunitate valoroasă de a rămâne conectați la evoluțiile pieței. Mai mult, se face transfer de bune practici și se construiesc noi relații profesionale. Acestea, la rândul lor, pot genera proiecte viitoare.
Sprijin pentru internaționalizarea IMM-urilor
Misiunea economică organizată de ASIMCOV face parte din activitățile desfășurate în cadrul Enterprise Europe Network. Este cea mai mare rețea de sprijin pentru IMM-uri din Europa. Susține companiile în procesul de internaționalizare, inovare și dezvoltare de parteneriate internaționale.
Practic, Asociația ASIMCOV este membră a consorțiului BISNet Transylvania. Un proiect care are misiunea de a consolida si continua activitatea Enterprise Europe Network, începută în 2008. Consortiul BISNet Transylvania a lucrat constant pentru a ajuta IMM-urile din Transilvania să se dezvolte la nivel internațional și să profite de oportunitățile oferite de programele și politicile UE.
Oportunități pentru companii
Companiile participante au avut oportunitatea să:
- Descopere cele mai noi tehnologii și tendințe din domeniul energiei.
- Identifice oportunități de cooperare cu firme italiene și internaționale.
- Participe la întâlniri B2B și activități de networking.

Ediția din acest an a expoziției a confirmat importanța sa în sectorul energetic. În cifre, vorbim despre:
- Peste 1000 de companii expozante.
- 24 de pavilioane și 125.000 m² spațiu expozițional.
- O creștere de 10% a numărului total de vizitatori față de evenimentul anterior.
Prin participarea la astfel de evenimente internaționale, companiile românești au acces direct la piețe externe, tehnologii emergente și parteneri potențiali, consolidându-și astfel poziția în ecosistemul european al tranziției energetice.





