Enterprise Europe Network

De 15 ani în sprijinul IMM-urilor cu ambiții internaționale

Enterprise Europe Network

De 15 ani în sprijinul IMM-urilor cu ambiții internaționale

Apel de proiecte pentru întreprinderile din sectoarele AUTOMOTIVE, TRANSPORT si MOBILITATE lansat de RESIST Eurocluster! Termen de depunere cereri de finanțare: 20 decembrie 2024.

Întreprinderile din sectoarele MOBILITATE, TRANSPORT si AUTOMOTIVE, au posibilitatea de a aplica pentru finanțare în cadrul unui apel lansat în cadrul inițiativei RESIST Eurocluster (REsilience through Sustainable processes and production for the European automotive InduStry).

Apelul lansat de RESIST Eurocluster oferă sprijin pentru activități de Networking și Marketing întreprinderilor din ecosistemul Mobilitate, Transport și Automotive (MTA). Obiectivul acestui apel este acela de a sprijini financiar IMM-urile, Startup-urile și micro-întreprinderile să participe în activități internaționale de Networking și Marketing organizate în statele UE.

Apelul beneficiază de un buget în valoare de 15000 Euro, iar sprijinul financiar oferit va fi în valoare de până la 500 EUR pentru activități de networking și de până la 250 EUR pentru activități de marketing (maximum o persoană per solicitant și serviciu). Întreprinderile pot primi finanțare pentru ambele servicii, însă vor trebui să depună aplicații independente.

 Activitățile eligibile:

  • Participarea la expoziții
  • Participarea la conferințe și forumuri
  • Participarea la evenimente de matchmaking
  • Participarea la întâlniri cu potențiali clienți sau furnizori

Solicitanți eligibili: Întreprinderi din următoarele categorii (coduri CAEN):

  • C27 – Fabricarea echipamentelor electrice
  • C29 – Fabricarea de autovehicule, remorci și semiremorci
  • C30 – Fabricarea altor echipamente de transport
  • G45 – Comerț cu ridicata și cu amănuntul și reparații de autovehicule și motociclete
  • H49 – Transport terestru și transport prin conducte
  • H50 – Transport pe apă
  • H52 – Activități de depozitare si suport pentru transport.

Acest apel a fost lansat în cadrul instrumentului FSTP (Financial Support for Third Parties) un mecanism de finanțare al Comisiei Europene dedicat IMM-urilor, Start-upurilor si micro-întreprinderilor, în vederea adoptării sau dezvoltării de tehnologii digitale.

Apelul este deschis în perioada 04.05.202320.12.2024 (ora 12:00 CET). Încurajăm companiile eligibile să profite de această oportunitate și să aplice pentru a putea participa la activități internaționale de networking și marketing, care pot fi esențiale pentru creșterea și extinderea afacerii.

Detalii suplimentare privind acest apel pot fi obținute accesând următorul link: https://clustersubmissionplatform.eu/wp-content/uploads/2020/12/Marketing-and-Networking-Open-Call-Summary-1.pdf. Ghidul solicitantului este disponibil AICI.

Sprijin și asistență: Consultanții Enterprise Europe Network din cadrul Consorțiului BISNet Transylvania vă stau la dispoziție cu sprijin și asistență. Va rugăm să îi contactați!.