Enterprise Europe Network

De 15 ani în sprijinul IMM-urilor cu ambiții internaționale

Enterprise Europe Network

De 15 ani în sprijinul IMM-urilor cu ambiții internaționale

Apelul 1.1 Hidroenergie: Webinar și Matchmaking | 14 ianuarie 2021

Innovation Norway România vine în sprijinul tuturor entităților juridice interesate să dezvolte proiecte în domeniul Energiei. Proiectele trebuie să contribuie la creșterea producție de energie din surse regenerabile și la reducerea amprentei de carbon. Innovation Norway Romania este operatorul de fond al Programului pentru Energie în România, finanțat din Granturile SEE și Norvegiene. Acest program se adresează mai multor arii: Energie Regenerabilă, Eficiență Energetică, Cercetare și Dezvoltare, Training și conștientizare și Electrificarea gospodăriilor. Sunt încurajate parteneriatele cu entități juridice din Statele Donatoare în cadrul proiectelor propuse la finanțare.

În data de 25 Noiembrie 2020 s-a lansat în cadrul ariei Energie Regenerabilă, Apelul 1.1 Hidroenergie. Informații despre apel găsiți mai jos:

Aplicanți eligibili: orice entitate privată sau publică, comercială sau necomercială, precum și organizațiile negurvernamentale, înregistrată ca persoană juridică în România. Aplicantul trebuie să fie înființat de cel puțin 3 ani la data termenului limită de depunere a proiectelor.

Activități eligibile: renovarea sau reînnoirea hidrocentralelor mici sau mari existente; construcția de noi hidrocentrale (<10MW); activități secundare (creșterea capacității de retenție a rezervorului și activități de training privind folosirea/întreținerea echipamentelor)

Granturi disponibile per proiect: 200.000 – 2.000.000 EUR

Termenul limită de depunere a aplicațiilor: 31 Martie 2021

Mai multe informații găsiți accesând link-ul de mai jos:https://www.innovasjonnorge.no/en/start-page/eea-norway-grants/Programmes/reneweable-energy/romania-energy/call-for-proposals-hydropower/

În contextul sprijinirii creării de parteneriate cu organizații din țările donatoare, Innovation Norway Romania organizează evenimentului digital Renewable Energy in Romania: Opportunities within Hydropower (webinar și eveniment de matchmaking)

Evenimentul va avea loc în 14 ianuarie 2021, se adresează entităților juridice, publice sau private, care sunt interesate să dezvolte proiecte în domeniul hidroenergiei și este împărțit în două secțiuni:

  • un webinar, în intervalul orar 12:00 – 13:00, pe parcursul căruia vor fi prezentate informații specifice despre apelul de proiecte 1.1 Hidroenergie finanțat din Mecanismul  Spațiului Economic European (SEE).

 o sesiune de matchmaking, în intervalul orar 14:00 – 18:00, pe parcursul căreia entitățile juridice din România, interesate de colaborarea în cadrul unui proiect bilateral cu reprezentanți din Islanda, Norvegia, Liechtenstein, vor avea oportunitatea de a se întâlni cu potențiali parteneri.

Activități și proiecte susținute în cadrul programului

  • Recondiționarea sau reînnoirea centralelor hidroelectrice existente, mici sau mari, pentru a crește capacitatea de producere a energiei și eficiența producției;
  • Construirea de noi centrale hidroelectrice la scară mică (SSHPP) (<10 MW capacitate instalată);
  • Activități de creștere a capacității rezervoarelor pentru generarea de energie hidroelectrică, ca activitate secundară într-un proiect.

Avantajele participării:

  • Informați-vă despre oportunitățile pe care le pot oferi Granturile SEE și Norvegia, Programul Energetic din România, pentru sectorul hidroenergetic
  • Oportunitate unică de potrivire între cooperarea româno-norvegiană între entități private sau publice
  • Cunoașterea activităților tipice ale partenerilor norvegieni în astfel de proiecte
  • O mai bună cunoaștere și înțelegere a condițiilor și așteptărilor cu privire la viitoarele proiecte finanțate

 

Cum poți participa: Participarea la eveniment este gratuită, iar termenul-limită pentru înregistrare este 13 Ianuarie 2021. Pentru mai multe detalii și înregistrare, vă invităm să accesați următorul link: https://hydropower-romania.b2match.io/

Sprijin și asistență: echipa EEN vă stă la dispoziție cu sprijin, asistenţă și informaţii suplimentare pentru înregistrare, dar și cu alte servicii.